ŞTEFAN

DUMITRESCU

 

 

SCRIITOR, DRAMATURG

 

DESPRE SCRIITOR

 

 

                 ALŢI OAMENI DE CULTURĂ DESPRE  ŞTEFAN DUMITRESCU

                                    

               ŞTEFAN DUMITRESCU este dintre acei  scriitori care vin într-o literatură cu o forţă teribilă. Cărţile pe care le-a scris acesta, fie că sunt romane, cărţi de povestiri, eseuri, piese de teatru sau volume de poezii sunt cele mai multe cutremurătoare, impresionante, dezvăluind dramatismul, durerea, adâncimea abisală a psihologiei umane, absurdul şi paradoxul condiţiei şi al naturii umane. Dar toate aceste lucrări au în adâncul lor un fior de o gingăşie, de o delicateţe, de o frumuseţe strălucitoare aş spune. Această dimensiune a creaţiei lui se vede mai ales în literatura pentru copii, foarte bogată, pe care ne-a dat-o acest autor. Fie că este vorba despre basmele, povestirile şi volumele de poezii pentru copii!

                                                                                                 Francesca Pini, critic literar, 1995

 

“Am citit piesa d-vs de teatru “Râsul” şi am găsit-o originală, interesantă şi amuzantă ! Sunt alături de dumneavoastră. Vă voi ajuta să spargeţi crusta indiferenţei. Intenţionez s-o dau la „Theatre de poche”, înfiinţat de Eugen Ionesco, unde şi-a jucat piesele lui de teatru şi în virtutea cărora a ajuns membru al Academiei Franceze. De-asemenea, mă gândesc s-o dau unui actor, foarte cunoscut în Franţa, care stăpâneşte în mod desăvârşit arta de a râde.”

                                                                                                                Celestin Duca, 16 iulie 2000. Paris

 

„Ştefam Dumitrescu este o şansă a, literaturii române. Ştefan Dumitresu este o mare şansă a literaturii române”.

                                                                                            Adrian Păunescu, revista Flacăra 17 sept 1973

          

“Înţeleg de ce acum treizeci de ani Teatrul Mic a pus piesa (piesa de teatru  “Râsul” n. n) la sertar. Desigur i-a speriat – pe atunci, stilul modern al piesei – şi îşi făceau gânduri despre posibilele aluzii şi comparaţii cu prezentul.”

                                                                                                                          Liviu Ciulei. 20 iulie 2000

 

“Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi.”

                                      Francesca Pini, critic literar, coperta a IV-a a cărţii  “Matca ancestrală”, 1993

 

“Dacă citind versurile lui Ştefan Dumitrescu rămânem undeva între real şi ideal, lecturând romanul său “Delirul”, continuarea capodoperei lui M. Preda, suntem stupefiaţi de talentul şi originalitatea sa. Romanul va fi în curând tipărit şi îl recomandăm tuturor iubitorilor de literatură adevărată.

                                                                               Dumi Nedelcu, revista “Realitatea”, Galaţi, iunie 2000

 

“ Ştefan Dumitrescu. În tot ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea să fie interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră”

Ion Zubaşcu, scriitor, revista “Expres-Magazin”, nr 4, I993. Text apărut pe coperta a IV-a a cărţii   “Eminescu-un Iisus al poporului român” şi pe coperta a IV-a a cărţii ”Dicţionarul complet al dramaturgiei lui I. L. Caragiale”, 1998, de Ştefan Dumitrescu

 

 

DESPRE

DRAMATURGUL ŞTEFAN DUMITRESCU

 

 

Ştefan Dumitrescu scrie în adolescenţă poezie şi debutează ca poet, apoi ca reporter într-o revistă şcolară, „Mugur, Mugurel”, 1969.  În vara anului 1970 debutează ca ziarist, la ziarul Orizontul, din Vâlcea, unde îşi face practica de ziarist, scriind şi publicând în toate genurile literare şi ale gazetăriei. Din anul 1970 începe să scrie proză şi teatru. Prima piesă de teatru o duce în anul 1971 la Teatrul Mic. Directorul adjunct de atunci al Teatrului Mic (îl chema Dinescu) apreciază piesa de teatru a lui Ştefan Dumitrescu şi o opreşte în portofoliu. Piesa nu va fi jucată niciodată,  iar dramaturgul va pierde manuscrisul.

      A doua piesă de teatru o duce la Teatrul Naţional Craiova, unde era secretar literar dramaturgul I D Sârbu, în 1972.  Lui I D Sârbu îi place piesa lui Ştefan Dumitrescu, de asemenea îi place şi autorul, foarte tânăr pe atunci. Aflând că este student la Filozofie, că îl iubeşte pe Blaga,  văzând că este un dramaturg talentat, I D Sârbu are o atitudine foarte caldă,  de prietenie faţă de tânărul scriitor. Îl invită la restaurantul Minerva (plăteşte el, cu generozitate. Invitaţia aceasta se va repeta de mai multe ori) unde discută ore întregi probleme de filozofie, dar şi de viaţă. I D Sârbu îi spune tânărului dramaturg (care este şocat în acel moment) că rostul filozofie este de a-l pregăti pe om pentru moarte, îi  vorbeşte despre Blaga, al cărui student fusese, despre Cercul de la Sibiu, despre atmosfera anilor studenţiei lui. Îi vorbeşte despre neamul său, (I D Sârbu), al lui I D Sârbu, că el a fost băiat de băieş, (miner), iar neamul său se întinde pe toate continentele, „ca un arbore, dar pe toate continentele. Nici această piesă nu se va juca.

 

•           O întâmplare este revelatoare şi profetică în viaţa scriitorului, acum în studenţie: Împreună cu o colegă de facultate, Elly R., poetă, evreică, fiica Secretarului 2 de la Ambasada României din Suedia, care-i bătuse două caiete de poezie la maşină, şi cu băiatul lui Nicuţă Tănase, foiletonist la „Scânteia”, pe vremea aceea, cu care înfiinţaserăm la Facultatea de filozofie din Bucureşti Cenaclul Lucian Blaga, băteam Cenaclurile bucureştene. La un moment dat Elly R, îmi spune: „După terminarea facultăţii va trebui neapărat să pleci din ţară. Tu eşti scriitor de Premiul Nobel, dacă vei rămâne aici te vor mânca şi te vor distruge, pentru că mediul intelectual şi scriitoricesc român este foarte invidios. O să plecăm împreună, şi te vom ajuta să te realizezi”. Am reţinut foarte bine  aceste cuvinte pentru că Elly îmi spunea foarte convinsă că eu sunt scriitor de Premiul Nobel şi că ei mă vor ajuta să iau acest premiu. Acest proiect nu s-a realizat. N-am putut să-mi părăsesc ţara.

 

•           Întâmplarea aceasta se leagă în mintea mea de o altă întâmplare, tot revelatoare. Este vorba despre criticul de teatru Valentin Silvestru, astăzi uitat, însă, în epocă, este vorba despre anii 70, 80, un om foarte iubit şi foarte preţuit în lumea teatrului. Omul avea umor şi iubea teatrul, cum puţini oameni au iubit acest domeniu al culturii. După ce în aprilie 1981 mi s-a citit în cenaclul de Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor piesa de teatru „ Râsul”, Valentin Silvestru m-a rugat să-i duc şi lui o piesă de teatru. Era pe vremea aceea redactor la România literară, care-şi avea redacţia la Casa Scânteii. I-am dus o piesă de teatru. Peste câteva luni am trecut să-l vad, să întreb cum îi plăcuse piesa de teatru. „– Mi-a plăcut”, mi-a răspuns  laconic. „Mai adu-mi, te rog”. I-am dus şi a doua piesă de teatru. „Ce părere aveţi despre piesa pe care v-am adus-o data trecută?” l-am întrebat. „Mi-a plăcut”, mi-a răspuns, tot laconic. „Te rog să-mi mai aduci”. Asta s-a repetat de 8 ori. De fiecare dată îmi spunea că piesa i-a plăcut, şi mă ruga să-i mai aduc. După ce i-am dus 8 piese de teatru i-am spus că i-aş fi foarte recunoscător dacă ar recomanda piesele mele unor regizori, unor teatre. „Ce să-ţi fac, dragul meu, dacă ai fi trăit în Occident cu patru din piesele pe care le-am citit ai fi luat Premiul Nobel. N-ai avut norocul să te naşti în Occident… Să văd, dacă o să pot o să te ajut. Problema este că piesele dumitale au subtext şi nu merg la noi. Sunt pesimiste. În Occident ar fi altceva.”

 

•           În aprilie 1981, în cenaclul de dramaturgie al Uniunii scriitorilor, la propunerea revistei Teatru, mi s-a jucat, la sala Majestic,- spectacol lectură, - de către un colectiv de actori al teatrului Giulesşti, piesă de teatru „Râsul”. Piesa a fost bine primită, s-au spus lucruri extraordinare despre piesă şi despre dramaturg. Piesa a luat în anul acela un Premiu al Secţiei de Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor.

                         Iată ce s-a spus atunci despre piesa de teatru „ Râsul” :

                 

              OAMENI DE CULTURĂ DESPRE PIESA DE TEATRI RÂSUL ŞI DESPRE AUTORUL EI

 

Piesa de teatru “Râsul” a fost citită pentru prima dat în Cenaclul dramaturgilor al Uniunii Scriitorilor, în seara zilei de 2 martie 1981, bucurându-se de aprecieri critice deosebit de favorabile, de elogioase.

                                                                                                                      Revista Teatrul, nr 4, 1981

 

DORU MOŢOC, dramaturg : “Râsul”, de Ştefan Dumitrescu este una dintre cele mai inteligente piese ale dramaturgiei româneşti. Montată pe scenele Europei, ar face pur şi simplu ravagii şi s-ar juca cu sălile pline zeci de ani. Îmi pare rău că n-am scris  eu această piesă, şi acesta este, cred, cel mai frumos elogiu care i se poate aduce unei opere”

 

TUDOR GHEORGHE, actor la teatrul Naţional din Craiova : “Râsul”, de Ştefan Dumitrescu este un strigăt împotriva cancerigenei şi cumplitei  curse a  înarmărilor. Cel puţin aşa am văzut-o eu. Cu o seară înainte de a citi “Râsul”, am văzut jucată de teatrul din Piteşti piesa “Cui îi e frică de Virginia Woof”, a lui Eduard Albee, una dintre cele mai mari piese contemporane. Piesa lui Dumitrescu este mai bună.”

 

 PAUL TUTNGIU, redactor la revista Teatrul : “Ştefan Dumitrescu este un dramaturg care se anunţă foarte serios”. (Revista Teatrul, nr 3 / 1981)

 

TEODOR MĂNESCU : dramaturg, Redactor şef al Revistei Teatrul : ”Ştefan Dumitrescu nu scrie localist, ceea ce e foarte important. Autorul “Râsului” scrie cu o libertate interioară demnă de invidiat. El nu se gândeşte când scrie dacă o să-l aprobe revista “Teatrul” sau nu. Când scrie el nu trăieşte acea meschină şi mizerabilă autocenzură care-l anulează pe scriitor şi pe gânditor. Ştefan Dumitrescu, sunt convins, va fi un dramaturg important în dramaturgia românească de mâine. Tânărul acesta bătăios şi optimist e făcut să ridice coloşi în teatru.” (Revista Teatrul, nr 4 /1981)

 

MARGARETA BĂRBUŢĂ, critic de artă : “Râsul e o piesă bogată în sensuri. O parabolă…E vorba în această piesă de un fenomen de “ridocerizare”. În prima parte a piesei “ ridocerizarea” duce la un proces fantastic. Cred că a fost în intenţia autorului, să combată un anume fenomen de mimetism, mimetismul. Încerc să descifrez intenţiile autorului. Piesa ar putea să poarte drept moto : “Râzi, tu, râzi Harap Alb, dar…”Acest dar este catastrofa finală…sau ”tot ce-i mult  nu-i bun”, chiar şi râsul care este o reacţie pozitivă a omului.” Revista teatrul, nr 3 /1981

 

TUDOR POPESCU, DRAMATURG : “ Această piesă e foarte interesantă ca idee…Mi se pare că atuul său este tocmai ideea, originală, interesantă ; şi cine umblă după idei interesante ştie cât este de greu să pui mâna pe una, care, doar expusă ca atare, ne produce un şoc. Ştefan Dumitrescu va fi un dramaturg foarte interesant“. Revista teatrul, nr 3 /1981

 

 În 1982 la Concursul naţional de dramaturgie originală organizat de Consiliul Culturii şi educaţiei Socialiste şi Teatrul Mic piesa mea de teatru „Cerul şi Cârtiţa” a luat Premiul I, urmând să fie montată de Teatrul Mic.

 

În 1986 piesa mea de teatru „Ploaia orizontală”, o piesă cu tineri şi despre tineri a luat Premiul I la Concursul de dramaturgie pentru Tineret, organizat de către Conciliul Culturii şi Teatrul Tineretului. Pentru piesa aceasta am primit ca drept de autor, 12,400 lei, pe vremea aceea foarte mulţi bani.

 

În anul 1988 revista „Teatru” mi-a publicat piesa „ Cât de frumoasă treci prin lume, femeie!”, pentru care am primit ca drepturi de autor  numai 270 de lei.

 

În anul 1988 piesa mea de teatru, comedia „Vaca şi OZN-eul”, pe care i-am dat-o întâmplător lui Lucian Iancu, şi  care i-a plăcut foarte mult actorului Lucian Iancu, pe atunci Director al Teatrului din Constanţa,  a fost pusă în scenă de către acesta într-un timp record. Piesa a avut premiera, după care în noaptea următoare Lucian Iancu a fugit împreună cu Scarleţchi cu vasul. Aşa după cum se ştie căpitanul Scarleţchi şi Lucian Iancu au fost prinşi, şi închişi la ani grei de puşcărie. Comedia „Vaca şi OZN-eul” a fost scoasă de pe afiş. Bine ar fi să o joace Teatrul Naţional din Craiova în varianta ei „ Vaca, revoluţia şi OZN-eul”.

 

În 1990 este publicată în revista „ Dacia politică şi literară”, nr 1 şi 2 piesa de teatru „Râsul”.

    În 1995 apare volumul de teatru semnat de Ştefan Dumitrescu conţinând piesele „Civilizaţia umană va fi distrusă de la Paris” şi „Pygmalion sau Aripa frântă a ţipătului”.

 

În 1996 apare la Paris, publicată în revista Asymetria, traducerea în engleză a piesei de teatru „Râsul”

 

În 1997 apare volumul de teatru semnat Ştefan Dumitrescu, conţinând piesele de teatru „Urcuşul” şi „Meşterul Manole”.

 

În 1998 apare în revista „ Steaua Dobrogei” piesa de teatru „Oedip”, de Ştefan Dumitrescu, (o nouă interpretare a mitului lui Oedip, prima în literatura română)

 

În 2000 piesele de teatru, traducerea în engleză, „Râsul” şi „Pygmmlion sau Aripa frântă a ţipătului” sunt publicate în  revista Institutului de limbi străine, din Acra, India.

 

În 2005 piesa de teatru „Caragiale se pupă cu Stalin”, de Ştefan Dumitrescu obţine Premiul special al Juriului la Festivalul de teatru Bogdan Amaru,  care se ţine la Râmnicul Vâlcea.

 

Între anii 1971 şi 2000 Ştefan Dumitrescu a scris peste 50 sau 60 de piese de teatru, dintre care peste 30 de piese de teatru de valoare europeană, mari piese de teatru ale secolului XX. Cine va citi aceste piese se va convinge de lucrul acesta. A dat o operă dramaturgică (piese de teatru) cu mult mai vastă şi valoroasă decât a lui Matei Vişniec, pe care toată lumea îl ia în braţe.

A dat o operă dramaturgică mai importantă, mai valoroasă şi mai bogată decât a lui Albert Camus, a lui Sartre, a lui Dario Foo sau Tennesse Williamss. De aceea este posibil ca Ştefan Dumitrescu să fii dat una dintre cele mai mari opere dramaturgice ale secolului XX.

 

 

 

 

Contact Scriitorul Stefan Dumitrescu

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2007