BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

ŞTEFAN

DUMITRESCU

 

 

SCRIITOR, DRAMATURG

 

DEBUT

 

 

Extrase din DICTIONARUL    SCRIITORILOR   ROMANI

situl http://scriitoriromanicontemporani.wordpress.com/

 

Legături aici: (Se deschid în fereastră nouă)

SCRIITORI ROMÂNI DE AZI

Despre: Dumitrescu Stefan

 

SCRIITORI ROMÂNI DE AZI

Dumitrescu Stefan

ŞTEFAN DUMITRESCU, SCRIITOR, DRAMATURG

 

            Este născut la jumătatea secolului XX, la 24 aprilie 1950 (în aceeaşi zi cu Schiller, cu Theodor Palady, cu scriitorul rus Nabocov, în imediata apropiere a zilei de naştere a lui Shachespeare, 23 aprilie, semn că intervalul acesta zodiacal este foarte bun pentru literatură, pentru cultură) în comuna Valea Mare,  în sudul judeţului Vâlcea. Îi place să citească, lectura fiind marele dar al lui Dumnezeu şi marea sa bucurie, citeşte enorm. Va fi toată viaţa însetat de cunoaştere, de creaţie,  de răspunsurile la marile probleme ale existenţei umane.

Urmează Facultatea de Filozofie din Bucureşti, între anii 1969-1973. Visul lui a fost ca după absolvirea Facultăţii să devină gazetar, un mare gazetar ca Eminescu, Goga, Pamfil Şeicaru (care apare ca personaj în romanul său „Delirul”, vol II, apărut în anul 2004, la Editura Fortuna, continuare la romanul lui Marin Preda, „Delirul”, vol I). Visul acesta va rămâne un vis, pentru că în actuala conjunctură când presa a devenit una comercială şi de scandal, când nimeni nu se mai interesează de ţară, de destinul nostru istoric, este aproape imposibil să fii un mare gazetar.

 

           Debutează ca poet sub pseudonim în revista Ramuri, la 17 ani, în anul 1967, pe când era elev de liceu, încurajat de poetul Miron Radu Paraschivescu, care-i spunea într-o scrisoare caldă, de încurajare: „ Dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe.”

           În octombrie 1969, debut consecutiv, cu poezie la radio Grozăveşti, este vorba de staţia de radio din Complexul de cămine studenţeşti de la Grozăveşti, şi la Radio Bucureşti.

           La 1 ianuarie 1970 Ana Blandiana îl publică (un alt debut) în revista Contemporanul prezentându-l elogios la rubrica „Lira de aur.”

           1970, 1971 publică în revistele Amfiteatrul, Luceafărul, România literară, Contemporanul, revista Argeş, are momente poetice la Radio Bucureşti. În revista Contemporanul debutează ca critic literar cu cronici, recenzii şi pastile literare,  făcute cărţilor pe care i le dădea pentru a le recenza criticul literar George Ivaşcu, mai târziu directorul revistei Contemporanul.

           În numărul 12 al revistei Amfiteatrul, din anul 1971, Ana Blandiana îl prezintă pe Ştefan Dumitrescu, într-un mod fulminant, anunţând venirea în literatura română a unui mare scriitor.

         

               „O ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare dintre poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat” .

                                                                        Ana Blandiana,  revista Amfiteatrul, nr I2, 1971.

  

 

 În primăvara anului 1973, poetul Adrian Păunescu, venit nu demult la conducerea revistei Flacăra, îi spune că intenţionează să deschidă în toamnă cenaclul Flacăra şi îl invită să citească poezie la prima Şedinţă a  Cenaclului Flacăra: „ Pentru că, ţin foarte mult să deschid cenaclul cu tine, dragă Ştefane”. La prima şedinţă a Cenaclului Flacăra poetul Ştefan Dumitrescu citeşte un volum întreg de poezie intitulat „ Nicolae Labiş – portret cosmogonic”. Volumul impresionează profund asistenţa din sală. Şerban Ciculescu, afirmă că îl va urmări cu interes pe poet. Cu acest prilej Adrian Păunescu afirmă despre Ştefan Dumitrescu : „Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii. Ştefan Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române.”

 

 

 

Prima pagină

Debut

Scrieri publicate

sau mediatizate

Alţii despre scriitor

Opera

Download

 

 

 

Contact Scriitorul Stefan Dumitrescu

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2007